Dupa ce prima zi un Ieud a inceput cu un mic dejun copios, ca in Maramures, seara a adus lucruri ce nu credeam ca le mai pot face.
Corect este insa sa va povestesc intreaga zi.
Sa incepem cu primele noastre contacte cu Ieud.
Am plecat inca de la orele diminetii sa vizitam locuri traditionale din sat. Prima oprire a fost la forja din sat unde nea Vasile, un batran in jur de 80 de ani, cu toate ca nu prea mai vedea mare lucru si statea mai mult intr-un picior, ne-a faurit o mica potcoava. Apoi, prin noroi, ne-am indreptat spre asa zisul muzeu etnologic, care e in fapt o casa traditionala moroshana. Ocrotitoarea muzeului si ghidul este o batrana care ne-a aratat atat cum functioneaza totul sau, mai bine zis, cum functionau inainte, cat si obiceiurile casei.
A urmat in program o biserica traditionala... cu picturi direct pe lemn. Frapanta este vechimea acestei biserici, a fost construita in 1364, iar acum este amplasata in mijlocul unuia din cele doua cimitire ale comunei.
Nea Vasile ne-a dus apoi la gradina si la distileria personala unde am vazut cum, si in ce conditii, ia nastere celebra horinca.
Se facuse deja ora unu jumate cand am purces usor spre casa unde, o data ajunshi, am stat un timp pe terasa si ne-am delectat cu prajituri, cozonac, visinata si horinca din belsug, in timp ce planuiam urcarea pe un deal de cateva sute de metri ce avea in varf o cruce . Aaaaa si am mai facut ceva...am pus la cale ce colinde vom canta pe seara cand vom merge la colindat.
Si am si plecat sa cucerim dealul cu cruce..dar nu am urmat deloc sfaturile de la nea Chindris, sa urmam poteca pana in varf, ci am atacat dealul direct in coasta, alegand cel mai greu traseu prin noroi, spini si bosketi. Eu cu Gica incantati...fetele nu prea, mai ales dupa ce au vazut pe unde am luat-o, dar nu s-au dat batute si, dupa aproape jumate de ora, am putut striga de bucurie si cuceri crucea.
Intoarcerea a fost rapida, doar stiti cum e, mereu coborarea este mai rapida. Am ajuns plini de noroi, pe care l-am curatzat in izvorul din sat, si am ajuns din nou la gazdele noastre ce ne "amenintasera" deja cu o cina copioasa de Craciun, iar noi eram deja "speriati". Ce va pot spune este ca cina noastra a inceput in jur de ora cinci si a durat pana pe la opt seara. In timpul acesta delicioasele bucate se scurgeau pe masa si, cand credeam ca s-a terminat cina, mai aparea ceva. Posibil, in ritmul asta, sa venim toti cu cateva kilograme in plus.
Si nu v-am spus ca, fara sa vrem, cina a fost kiar la lumina lumanarilor, pentru ca s-a luat curentul si tot ce ne-a luminat masa au fost lumanarile.
Insa, momentul cel mai interesant si deosebit a fost cu siguranta Colindatul. Impreuna cu familia Chindris am mers la rudele din sat la colindat. Initial am plecat de acasa opt persoane ca, in final, la prima casa, sa ajungem o gasca de cam 20 de persoane.
Atmosfera a fost senzationala si greu de descris in cuvinte. E un moment ce trebuie trait caci e greu de povestit. S-au cantat colinde. Am cantat si noi colinde, chiar au fost laudati bucurestenii pentru cum au cantat, iar am mancat si am baut si, dupa ceva vreme, gasca de colindatori s-a mutat in casa noastra unde colindele au continuat pana tarziu in noapte.
Ca si concluzie, dupa o zi si o noapte de vis, oamenii din aceasta zona sunt oameni calzi si prietenosi. Sunt oameni care, chiar daca la suprafata progreseaza si au o mentalitate foarte deschisa, au grija sa nu lase in spate traditiile. Incearca si reusesc sa respecte traditiile. Cei mai importanti piloni sunt familia si credinta.
Cam atat dupa prima zi si… cum spun moroshenii de aici: „Laudat fie Domnul Iisus”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu